Istoria medierii partea IV

Hinduismul, şi regiunile pe care acestea le-au influenţat, are inradacinata o veche traditie a conceptului de mediere. Satele hinduse din India au aplicat sistemul tradiţional de justiţie panchayat, în care un comitet format din cinci membri media, arbitra disputele; comitetul exercita de asemenea funcţii administrative abordând aspecte de bunăstare şi revendicari în cadrul comunităţii.

Comunităţile evreieşti din timpurile biblice au folosit medierea – care era practicată atât de leader-ii religioşi cât şi de cei politici – pentru a rezolva diferenţele civile şi religioase. Mai târziu, în Spania, Africa de Nord, Italia, Europa Centrala şi de Est, Imperiul Otoman şi Orientul Mijlociu, rabinii şi tribunalele de rabini au jucat roluri importante în medierea sau adjudecarea disputelor dintre membrii de aceeaşi credinţă. Aceste tribunale erau adesea cruciale pentru protejarea identităţii culturale şi asigurau faptul că evreii aveau un mijloc oficial de rezolvare a disputelor. În multe locuri, evreilor le era interzis să folosească, din cauza legilor exclusiviste ale societăţilor mai vaste, alte mijloace de rezolvare a disputelor. (Christophor W Moore - The mediation process)

Tradiţiile evreieşti de rezolvare a disputelor au fost în cele din urmă purtate către comunităţile creştine care vedeau în Hristos pe mediatorul suprem. Biblia se referă la Isus ca la un mediator între Dumnezeu şi om : „ Pentru că exista un singur Dumnezeu şi un singur mediator între Dumnezeu şi om, omul Isus Hristos; care s-a oferit drept răscumpărare pentru toţi, fapt ce se va demonstra la timpul cuvenit” (I Timothy 2:5 - 6). Acest concept al intermediarităţii a fost in cele din urma adoptat pentru a defini rolul clerului ca mediatori între congregaţie, Dumnezeu şi credincioşi. Până la Renaştere, Biserica Catolică din Vestul Europei şi Biserica Ortodoxă din lumea mediteraneeană de est erau probabil organizaţiile centrale de mediere şi administrare a conflictelor din societatea Vestică disputele în familie, cazurile penale şi disputele diplomatice din rândul nobilimii).

Culturile islamice deţin de asemenea tradiţii vechi de mediere. În multe societăţi pastorale tradiţionale din Orientul Mijlociu, problemele erau adesea rezolvate de o comunitate de vârstinici reuniţi, în care participanţii discutau, dezbăteau, deliberau şi mediau pentru a rezolva probleme critice sau conflictuale tribale sau intertribale. În zonele urbane, obiceiul local a devenit codificat shari`a lege, care era interpretată şi aplicată de un intermediar specializat, sau quadi. Aceşti oficiali deţineau nu numai funcţii judiciare dar şi de mediere. Hourani (1991, p.114) observa că un quadi „îşi poate interpreta rolul ca un conciliator, încercând să păstreze o armonie socială ajungând la o soluţie a unei dispute care să fie acceptată mai degrabă decât să aplice litera strictă a legii.”

continuare...

#mediereainistorie